Parteneri

UNSICAR

UNSICAR a luat fiinţã în Septembrie 2000, la iniţiativa unui grup de 12 societãţi de intermediere şi consultanţã în asigurãri, ca organizatie non profit, neguvernamentalã şi apoliticã, având personalitate juridicã în conformitate cu O.G.26/2000.

Pe lângã promovarea activitãţii de brokeraj în asigurãri în Romania, UNSICAR urmãreşte cu precãdere crearea standardelor de lucru, a normelor deontologice şi creşterea nivelului calitativ al serviciilor oferite clienţilor de cãtre membrii sãi. În acest scop, UNSICAR a elaborat Codul Etic al Brokerilor de Asigurãri, membri ai Uniunii, care cuprinde o declaraţie a principiilor şi valorilor profesionale pe care brokerii se obligã sã le respecte în relaţiile cu clienţii dar şi cu asiguratorii sau alţi parteneri.

Asigest este membru fondator UNSICAR.





UNiBA Partners - Insurance Brokers Worldwide

UNiIBA Partners, unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii de risk management, brokeraj în asigurãri şi programe de beneficii angajaţi la nivel mondial, a fost infiinţatã în anul 1987, cu scopul de a sprijini cooperarea dintre brokerii mondiali atât prin intermediul UNIBA cât şi prin parteneriate cu brokeri de reasigurare sau sindicate Lloyd's.

Este o reţea mondialã de brokeri independenţi, acţionând ca o platformã globalã ce poate fi utilizatã atât pentru a oferi servicii locale clienţilor cu operaţiuni în diverse ţãri cât şi pentru a facilita accesul membrilor la informaţii şi plasarea riscurilor complex pe pieţele inţernationale de asigurãri. UNiBA este prezentã în peste 120 ţãri.

Asigest este membru afiliat UNiBA Partners începând cu anul 2000 şi reprezentant exclusiv în România.



UNISONBROKERS

UNISONBROKERS a fost fondata in 2005, cu scopul de a furniza in intreaga lume,companiilor cu operatiuni internationale, solutii de asigurare independente,  prin intermeiul unei retele formate din brokeri cu inalt nivel de competenta si pregatire profesionala.

Cu sediul la Hamburg, UNISON BROKERS(trebuie link), este bine impartita intre brokeri regionali in Germania si binecunoscute organizatii din Europa, America, Asia, Africa si Oceania: 152 membrii in intreaga lume: 54 in Gemania, 48 in restul Europei, 50 peste ocean.

Principalul lor obiectiv, la care am subscris, este de a adauga valoare serviciilor brokerilor membrii din intreaga lume si de a oferi a securitate clientilor(peste 1800 de clienti multinational) atat la ei acasa cat si in strainatate.


ASIGURATORI

Cu scopul de a oferi clienţilor noştri soluţii asigurative cât mai variate, Asigest a încheiat parteneriate strategice cu cele mai importante societãţi de asigurare din România. Totodatã, prin intermediul partenerilor internaţionali, Asigest are acces nelimitat la pieţele externe pentru orice plasament de asigurare sau reasigurare.

La stabilirea oricãrui parteneriat cu un asigurator, analizãm nu doar preţul oferit ci mai ales stabilitatea financiarã, contractele de reasigurare, experienţa şi referinţele legate de modul de instrumentare şi plata a despãgubirilor.