Soferii agresivi pot fi reclamati online. Vezi care este procedura si ce amenzi se dau
Soferii agresivi din trafic pot fi raportati online, direct pe platforma Ministerului Afacerilor Interne. Cetatenii pot semnala manevre periculoase, cum ar fi depasirile riscante, apropierea excesiva de alte vehicule sau franarile bruste. Pentru ca o sesizare sa fie validata, utilizatorii trebuie sa includa datele personale, o descriere detaliata a incidentului si, daca este posibil, inregistrari video ca dovada.
”Incepand cu data de 27 octombrie 2024, pe aplicatia M.A.I., hub.mai.gov.ro, la sectiunea E-SAR (Sesizari Abateri Rutiere) se vor putea transmite informatii despre comportamentul agresiv in conducerea vehiculelor pe drumurile publice”, a transmis Politia Romana.
Instititia precizeaza ca sesizarea participantului la trafic trebuie sa contina, in mod obligatoriu, datele de identificare ale celui care face reclamatia (nume, prenume si codul numeric personal ori, dupa caz, codul de identificare, datele de contact, numar de telefon si adresa de corespondenta, declaratie pe propria raspundere cu privire la veridicitatea aspectelor percepute si a inregistrarii audio-video sau video, data, ora, locul sau orice alte elemente care sa conduca la identificarea locului unde a fost surprinsa posibila fapta contraventionala, precum si semnatura).
Urmatoarele abateri la regimul circulatiei pe drumurile publice pot fi sesizate de catre cetateni:
(1) Se interzice conducatorilor de vehicule sa adopte un comportament agresiv in conducerea acestora pe drumurile publice.
(2) Prin comportament agresiv se intelege efectuarea, pe drumul public, de catre conducatorul de vehicul, a uneia dintre urmatoarele manevre:
- deplasarea succesiva de pe o banda de circulatie pe alta sau de pe un rand pe altul, alternand din stanga in dreapta, in scopul depasirii unui sir de vehicule care circula in acelasi sens;
- intoarcerea vehiculului prin folosirea franei de ajutor;
- pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesiva, in gol, a rotilor motoare;
- circulatia cu vehiculul la o distanta foarte redusa fata de un alt vehicul, inaintea sau in spatele acestuia, cat si in lateral, ori reducerea brusca a vitezei de deplasare fara motiv intemeiat, de natura a intimida conducatorul acestuia;
- folosirea repetata a semnalelor sonore si/sau luminoase de natura a obliga nejustificat conducatorul de vehicul care circula in fata sa sa elibereze banda de circulatie;
- conducerea mopedului sau motocicletei avand in contact cu partea carosabila numai una dintre roti;
- mersul cu spatele cu vehiculul in scopul intimidarii celorlalti participanti la trafic care circula in spatele acestuia;
- realizarea intentionata a unui derapaj controlat al vehiculului in vederea intoarcerii sau rotirii acestuia;
- conducerea intentionata a unui vehicul prin accelerarea repetata a motorului, de natura a stanjeni persoanele aflate in zona drumului public.